AlZa Lash Studio
👁 Privire intensă, fără efort, fără mascara
⚡ Extensii de gene care rezistă REAL, până la 5 weeks
✨ Efect personalizat în doar 2h
📅 Rezervă-ți locul👇🏽
11/09/2026
Prima pensare nu e doar despre sprâncene. E despre prima ei experiență. 🤍
Daria a venit la mine pentru ceva ce își dorea de ceva timp: să se penseze pentru prima dată. 🥹
O adolescentă în devenire, emoționată și curioasă, care începe ușor-ușor să descopere micile ritualuri de îngrijire și frumusețe. Iar pentru mine a fost tare important ca primul ei contact cu penseta să rămână o amintire frumoasă. 🌸
Pentru că prima experiență contează enorm.
Să nu îi fie teamă. Să nu simtă că „trebuie să reziste”. Să îi explic ce fac, să mă opresc când are nevoie și, mai ales, să se simtă în siguranță și ascultată.
Nu mi-am dorit să îi schimb sprâncenele și nici să îi transform fizionomia. Am vrut doar să le curăț delicat, să le păstrez naturale și potrivite vârstei ei. ✨
Poate pentru noi este „doar un pensat”, dar pentru ea este una dintre acele mici experiențe care marchează începutul unei etape noi. 🥹
Și mi-a plăcut tare mult că am putut face parte din ea. 🤍
Daria, sper ca peste ani, când te vei gândi la prima dată când ți-ai pensat sprâncenele, să-ți amintești că a fost o experiență frumoasă. 🌷
09/09/2026
Extensiile tale iubesc curățenia mai mult decât crezi. 🫧✨
Machiaj, lacrimi, transpirație, sebum… toate se pot acumula la baza extensiilor și pot influența atât aspectul lor, cât și retenția.
De aceea, spălarea genelor nu este dușmanul extensiilor. Din contră. 🤍
🫧 Spală-le zilnic și imediat după:
• o zi în care ai purtat machiaj
• ce ai plâns
• înot
• antrenament/sport
• atunci când observi exces de sebum
Gene curate = extensii mai frumoase, mai puține depuneri și o rutină corectă de îngrijire. ✨
Tu îți speli extensiile în fiecare zi? 👀
Scrie-mi în comentarii: DA sau recunosc, mai uit 😂.
📌 Salvează postarea — s-ar putea să ai nevoie de reminder.
Când le spun fetelor să aibă grijă de extensii… eu chiar practic ce zic. Poate puțin prea mult. 🤣🤿
Le spun să le spele, să nu le frece și să aibă grijă de ele.
Eu? Am trecut direct la nivelul PRO de protecție. 😂
Ce să fac… când vine vorba de genele mele, prevenția atinge alte cote. 🤭
Deci da, fetelor… dacă vi se pare că sunt strictă cu voi, să vedeți cm sunt cu mine. 🤣💕
Care-i cel mai bun vin? 🍷
„Vin și-mi pui gene.” 🤭🤣
Și dacă tot ai venit… pleci și cu gene frumoase. 😂❤️
Eu zic că e singurul „vin” care nu dă dureri de cap, doar dependență de programări. 👀😂
📩 Tu când „vii”? Scrie-mi pentru programare. 🤍
Încasezi bani. Dar știi cât îți rămâne, de fapt? 👀💸
Când ai un business în beauty, nu e suficient să știi câte cliente ai avut azi. Trebuie să știi cât ai încasat, cât ai cheltuit și, mai ales, care este profitul tău.
iBeauty a fost creată exact pentru asta. 🤍
Iar cu noul update la iBeauty: Salon Finance, ai și mai mult control asupra business-ului tău:
✨ management clienți + istoricul vizitelor
📲 import direct din contacte
💅 management servicii și produse
💰 încasări, cheltuieli și profit
📊 statistici zilnice, săptămânale, lunare și anuale
Practic, mai puțin „stai să calculez…” și mai mult „știu exact cm merge business-ul meu.” 😌
Pentru că un business nu se conduce din memorie. Se conduce din cifre.
📲 Încearcă iBeauty: Salon Finance și spune-mi în comentarii: tu știi exact cât profit ai avut luna trecută? 👀
28/08/2026
⭐ O stea. Cu drag, tehniciana ta de gene. 😂
Dacă noi, tehnicienele de gene, am putea lăsa recenzii clientelor după fiecare programare… cred că unele dintre voi ați avea puține emoții când ați deschide notificarea. 🤭
„Ajung imediat” la ora programării.
„Le spăl de două ori pe zi, jur!”
„Am avut grijă de ele” — în timp ce trage de extensii.
Și, bineînțeles, celebrul: „Ai ceva mâine?” după anularea din ultimul moment. 😂
Dar adevărul e că toate întâmplările astea fac parte din viața de lash artist și, uneori, sunt prea bune ca să rămână doar între noi. 🤣🤍
Acum sunt curioasă…
Tu câte ⭐ crezi că ai primi de la tehniciana ta? 👀
Scrie-mi în comentarii. Promit să nu judec. 🤗
26/08/2026
Festival mode: ON. 🦋
Viviana a zis să-mi testeze puțin abilitățile de lash artist și m-a provocat să ieșim din zona de confort. 🤭 Iar eu, evident, n-am spus „nu”… deși recunosc că m-a pus puțin la treabă. 😂💙
Am creat un set special pentru festival, cu accente albastre și mici detalii care îl scot complet din anonimat. ✨
Pentru mine, despre asta este personalizarea: extensiile tale pot fi naturale, elegante, îndrăznețe, colorate sau… pur și simplu TU. 🦋
Și acum sunt curioasă: tu ce culoare m-ai provoca să pun în următorul set? 👀👇🏽
Am ales un Soft Volume, cu accente de albastru în colțul extern, care se pierd treptat spre interiorul setului. 💙✨ Iar pentru acel extra touch de festival, am adăugat și un mic fluturaș accesoriu. 🦋
POV: eu, când se apropie finalul lunii și încă văd locuri libere în agendă: 👁️👄👁️📱
Verific telefonul din 3 în 3 minute, așteptând mesajul acela clasic:
„Știu că ești full, dar pe mine nu poți să mă bagi?” 😂
Fetelor, eu vă iubesc, DAR agenda nu se extinde ca genele. 🤣
Așa că dacă știi că ai nevoie de programare, fă-o din timp. 🤍
Nu aștepta să ajungem la „nu mai ai NIMIC?! 😭”
📩 Programările se fac în DM / link-ul din bio.
P.S.: Și da… probabil tot o să încerc să găsesc o soluție pentru voi. 😂🤦🏽♀️
Click here to claim your Sponsored Listing.
Category
Website
Address
Drumul Binelui, Nr 29, Bl 12
Bucharest
042147
Opening Hours
| Monday | 09:00 - 13:00 |
| Tuesday | 09:00 - 22:00 |
| Wednesday | 09:00 - 22:00 |
| Thursday | 09:00 - 22:00 |
| Friday | 09:00 - 22:00 |
| Saturday | 09:00 - 16:00 |